E Stim / Tens / Stimulare electrică

Stimularea electrică transcutanată a nervilor (TENS) este o terapie electromedicală de stimulare prin curent electric cu impulsuri dreptunghiulare monofazice sau (în general) bifazice (curent alternativ) de frecvență joasă, 2-4 Hz (joasă), sau de frecvență înaltă, 80-100 Hz (înaltă), care este utilizată în principal pentru tratamentul durerii (analgezie) și pentru stimularea musculară. Formele de curent pot apărea ca secvențe de impulsuri constante de impulsuri rectangulare ale acului sau ca secvențe de impulsuri întrerupte, burst Tens. Tehnica TENS a fost dezvoltată în anii 1970. Deși existau de ceva timp experimente cu neurostimulare, aplicarea rațională a început abia odată cu teoria controlului porții durerii (Patrick David Wall/Bill Sweet, C. Norman Shealy și alții).

Modul de acțiune

Eficacitatea TENS este subiectul unor dezbateri controversate. Există studii care demonstrează eficacitatea în comparație cu un tratament placebo, precum și studii care nu au reușit să demonstreze niciun avantaj în favoarea TENS. Nu există suficiente date de studiu disponibile pentru o apreciere concludentă a eficacității.

Un grup de lucru al Academiei Americane de Neurologie (AAN), condus de R. Dubinsky, a dorit să afle dacă TENS este eficient în tratamentul durerii în bolile neurologice și a efectuat o meta-analiză. Până în aprilie 2009, au fost identificate unsprezece studii care au îndeplinit criteriile de includere, adică au investigat TENS în comparație cu placebo sau cu o altă terapie și au inclus cel puțin zece pacienți. Au fost disponibile două studii de clasa II pentru durerile de spate, care păreau să demonstreze un beneficiu moderat. În schimb, două studii de clasa I, care au avut puterea de a detecta o diferență de 20 % în ceea ce privește numărul de pacienți care au beneficiat de tratament, și un studiu de clasa II nu au demonstrat un efect pozitiv. Deoarece studiile de clasa I oferă cele mai puternice dovezi, autorii consideră că TENS trebuie să fie catalogată ca fiind ineficientă în tratamentul durerilor de spate.

Pentru tratamentul durerii ușoare în polineuropatia distală la diabetici, există două studii de clasa II în care TENS a fost comparată cu TENS simulată, precum și un studiu de clasa III în care stimularea musculară de înaltă frecvență a fost testată împotriva TENS. Comparativ cu placebo, TENS real a arătat o reducere moderată a intensității durerii pe o scală analogică vizuală în cele două studii de clasă II, în timp ce în studiul de clasă III o proporție mai mare dintre cei tratați au experimentat un beneficiu de la stimularea musculară. Autorii concluzionează că TENS poate avea o anumită eficacitate în tratamentul neuropatiei diabetice dureroase. Cu toate acestea, există o serie de alte abordări terapeutice pentru acest simptom, dintre care niciuna nu a fost comparată direct cu TENS. Neurologii concluzionează că dovezile privind eficacitatea unei terapii atât de frecvent utilizate ca TENS pentru sindroamele dureroase sunt foarte slabe. Ei nu pot recomanda metoda pentru utilizarea în cazul durerilor de spate pe baza dovezilor de nivel A. Deși TENS poate fi luată în considerare pentru utilizarea la pacienții cu dureri diabetice, calitatea dovezilor nu este foarte ridicată.

Electrostimularea (cunoscută și sub numele de electrosex, estim sau e-stim) se referă la stimularea cu mijloace electrice sau electronice. Nu contează dacă aceasta se face cu curent continuu sau cu curent alternativ de joasă frecvență. Stimularea se realizează cu ajutorul unor dispozitive speciale, cum ar fi pereții violeți.

Stimularea electrică s-a dezvoltat din tehnologia medicală a curentului de stimulare. Primele terapii care utilizează curenți de stimulare au fost dezvoltate în jurul anului 1900 de către Walther Nernst. Mult mai târziu, în jurul anilor 1950, a fost recunoscut faptul că aceste terapii puteau oferi și stimulare sexuală. Primii pași spre electrostimulare au fost făcuți cu un dispozitiv numit Relaxacisor, care era de fapt destinat stimulării musculare. Electrozii erau plasați direct pe sau în apropierea organelor genitale. Aceste tehnici au fost curând integrate în jocurile BDSM.